“C-o amăgire-n viață toți suntem datori.
Ce noroc pe noi ăștia cu vieți de felină
Urcăm mereu, cădem, cădem în gol
Visăm, sperăm că jos va fi lumină.
Iubim căderea mai mult decât iubim efortul
Ignorăm aparențele și ne păstrăm confortul
Moartea ne pare o iluzie
Tăcerea e concluzie.
Eu? Eu vreau să mă minți
Dacă se poate
Să ieșim în poză
Numai sfinți
Mă-ntreb, poate că am murit?
Da, știu, întotdeauna am greșit
Voiam eu să plonjez în gol
Îmi căutam, de fapt, un rol
Urc, urcăm
Ne-ajută chinul să visăm
Putem mai sus, de data asta.”