Kiss and release!

Plănuiam din vară o ieșire în Deltă, ieșire care însă nu mi se arătase din motive ce țineau, în principal, de vecina mare (și) neagră. Într-un final s-au aliniat astrele, adică mi-am zugrăvit apartamentul în culori gelato (cred că o să-mi invit curând toți amicii la o sesiune de “lecarre il lavabile”) și am găsit că cel mai de folos puteam fi la o distanță considerabilă de meșteri, adică în Deltă la Uzlina.

Pentru neinițiați în ale Deltei: București-Tulcea-Murighiol cu mașina și, de acolo, cu barca pe Dunărea veche și apoi pe canalul Uzlina. Deși natura s-a pus contra, furtună la plecare, furtună la întoarcere, iar vremea se arăta urâtă peste w/e, lucrurile au mers ca unse. Nu insist cu multe detalii administrative, ptr. intimitate am închiriat toată pensiunea Egreta Resort (pe modelul Shakira&Piquet, sau Brad&Angi, sau Tom&Jerry), o pensiune f. mișto, peste ceea ce aștepți de la o pensiune din Deltă, și am purces la pescuit. În prima zi am facut-o din barcă pe lacul Isac, am prins zero, și apoi am trecut la “bibăneală” pe Uzlina, unde unii (Uana & domnul Laurențiu – ze guide) au prins mai mult, alții (subsemnatul, aici cinstit) mai puțin. În total, cam … o coșarcă, că altă unitate de măsură ptr. biban nu-mi vine în minte. Pe ‘ăi mai piperniciți i-am învățat să zboare, celor mai plini de ei le-am promis un spa privat în ceaunul dlui Laurențiu și împachetări cu foiță de usturoi. Am încheiat ziua în același registru pescăresc cu un somn (pui de) și cu niște borș și plachie ca la mama ei acasă, că la mine, la Cluj, maică-mea punea griș în icre…

Daaaar, a doua zi am pornit în căutarea “Știucii” de Vasile Alin Stanciu, că pe “Lostrița” de Vasile Voiculescu am pierdut-o în liceu, motiv de amuzament la un mim cu colegii de la FUP, în teambuilding. Ptr. pescari n-am absolut niciun sfat, nu știam/nu știu ce blinkere trebuie folosite, ce tip de lansetă să ai, ș.a.m.d. Am aflat însă că pescuitul la știucă e o chestie psihologică, că ține de înțelegerea minții știucii, de programarea matricii mentale a pescarului, deci, vă rog, nu e de ici de colo. Data viitoare vom fi însoțiți, pe lăngă barcagiu, și de un psiholog. Probabil ține și de dorință, deoarece prima știucă (care vă salută mai jos) a intrat imediat, la primele lanseuri, când mă gândeam că, dacă nu prind nimic, cumpăr și mă antrenez acasă cu ele în cadă. S-ar putea, zice lumea, ca și norocul să intre în ecuație, io-s inginer deci sunt sceptic la asta.

Una peste alta, am prins cam 7 știuci pe cap de cuplu, cea mai mare cam 6 kile, ce-a mai mică cam 2 kile, mai deconsolidați și voi factorii de multiplicare specific pescărești, dar a fost un vis, nu un vis devenit realitate ptr. că în continuare mai visez și mai vreau. Parcă am pus din nou în scenă bătălia epică din “Bătrânul și marea” într-o tonalitate modernistă și cu happy-end ptr. toți cei implicați, noi și știucile. La final ne-am chiar pupat și urat la o curândă revedere.

Mai jos niște dovezi de pe câmpul de luptă.

PS: ptr. aventurieri am și o recomandare de traseu de întoarcere la București și, în același timp, în trecut. Never, but never, trust google maps!

Read More

Friptură de porc (care sper să nu fie “de porc”) cu fasole

Când ți se-arată câte o zi în care a rămâne la job pare worst case scenario, fă ce-am făcut eu, sau nu. În fine, ideea e că azi, c-o foame divină și-o poftă de fasole verde care mă apucă o dată la 40 ani, probabil maică-mea e bucuroasă în subconștient și nu știe de ce, am venit acasă pus pe gătit. Mai jos găsiți nu o rețetă ci mai degrabă filmul, making-of-of-of-ul, fripturii de porc cu fasole scăzută, că tot îmi place lately algebra.

Primul pas e să speli vasele, aici era ca inițiativa mea să aibă o finalitate precoce, dar mi-am amintit brusc că am făcut armata (pt cei care nu cunosc conceptul use google) la TR, Bobocu’, batalionul de spălat vase, arma – oala de 500 litri. Brief, în juma de ora am depășit obstacolul și m-am apucat de google-it rețete cu fasole verde, am aflat că e de mai multe culori, că Jamie o prepară doar cu chestii de care eu n-am auzit, că e atât de complicat că mai bine suni la Wuxing, pui într-o oală ce comanzi și încălzești puțin să se facă niscai miros prin casă. A fost momentul în care m-am hotărât să fac fasole “la bunul simț” și să nu mă mai uit dupa rețete; și-a mai fost momentul în care mintea de inginer a evaluat șansele și mi-a comunicat timidă că riscurile-s mari și că n-o să ajungă fasolea pentru impresie. Așa că am luat liftul către Profi și am luat carne de pork pe îndestulate. I’m ă porkstar, d’oh! Am luat oricum și un vin bun, just in case of an epic failure.

(Paranteză: în timpul ăsta nici shakira n-a cântat, nici beyonce n-a dat din șunci/ “nu, nu peste porcul meu, plecați de-aici vrăjitoarelor!”)

De aici încolo totul a fost haos: mai întâi am taiat usturoiul și, după ce m-am trezit cu masa plină de usturoi, am realizat că căcățeii îs ăia mici, nu un usturoi întreg, bașca n-aveam loc în tava pentru 5 usturoi întregi.

(Înc-o paranteză: Aici mi-am zis că merge totuși niște muzică de suflet și un macallan de doișpe altfel mă va deprima posibilitatea ratării. Și bine am facut.)
Povestea continuă alert, încălzesc cuptorul la temperatura maximă că să salvez timp, după 10 min constat ca în el se ascundeau niște vase din plastic cred, habar n-am de cine se ascundeau, le scutesc de chinurile iadului și caut o tavă. Găsesc ceva franjurat, rotund, probabil pentru tarte și zic: evrika! voi face tartă de friptură de porc cu usturoi, mărar și vino-ncoa de bordeaux.
Deja-mi intrasem în mână așa că a mers totul ca uns cu ulei de masline, inserat bucățele de usturoi pe unde era o gaură libera și, f. important, condimentat cu tot ce am găsit prin casă. Și-am găsit, și-am pus. Am facut probabil uz exagerat de piper, dar eram fascinat de cum toca râșnița piperul și nu mă puteam opri, și de boia, că-mi place mie. Totuși, amănunt altfel nesemnificativ, când să pun boiaua la loc am observat că pe ea scria scorțișoară, deci [insert stupid christmas song here] continuăm. Ba nu, nu continuăm. Cine dracu pune scorțișoară de culoarea boiaului în sticluțe de boia? Dacă-l găsiți spuneți-i că l-a căutat unu’ de la Cluj. Yet, no worries, am rezolvat problema, am mai pus niște sare autentică, deci suntem la “tartă de friptură de porc în crustă de sare multă, scorțișoară, rozmarin, piper de 2 feluri și dave matthews band”.
Între timp mă apuc de fasole, toc mărarul, googlesc, constat că s-a transformat până acasă în pătrunjel, deci toc pătrunjelul foarte mărunt în speranța că o să îl transform în mărar și pun fasolea cu multă implicare sufletească, boabă cu boabă, păstaie cu păstaie, pungă cu pungă, în oală la fiert.
Apoi bag o țigară, încă un Macallan – care se dovedește a fi un real suport în momentele delicate, mă gândesc că marii chefi probabil inventează mâncăruri când sunt beți, ca artistii, sau ca mine, Macallan să trăiască din nou, și o dorință de bun simț către Xerxes: fie (adică please-please-please!) ca mâncarea asta să fie ori bine spre excepțional, ori foarte proastă, să nu fie doar digerabilă.
Aici nararea aventurii se oprește, că sosesc oaspeți distinși la masă. Stay tuned for later edits, ecouri, eventual și un press release post-eveniment!

et voila!

Read More