7.000 de km, 9 țări și 15 zile ‘on the road’ sunt cifrele unui concediu la finalul căruia mai aveam un singur dor, să merg o săptămână în Turcia la all-inclusive. N-o sa intru în detalii legate drum, zic doar că, din postura celui de volan-cârmitor, România pare o țară mai mare și mai plină de mașini decât tot vestul Europei. Dacă am avea și noi autostrăzi, totul s-ar reduce semnificativ, și aparenta dimensiune, și densitatea mare de mașini. E uimitor cum infrastructura rutieră de kkt crează senzația unei mari densități de mașini, iar noi suntem pe ultimul loc în Europa la număr de mașini per capita.
Cap. 1 – Rock Werchter
Aceeași incredibilă organizare, chiar mai bună decât anul trecut, totuși aceeași mâncare și băutură jalnică în incinta festivalului, cu două excepții: hoegaarden rose și poffertjes (ceva clătite olandeze care-s un fel de clătite americane mai mici). Dar nu pentru asta ne-am inghesuit cu restul 100mii de bezmetici, pentru asta aveam să mergem în Franța ulterior, ci pentru cele 80 de trupe care s-au dat în stambă pe cele 3 scene. Și dpdv. al line up-ului festivalul a fost peste cel de anul trecut. Ce-am văzut, în ordinea preferințelor, mai jos:
TOP.me:
1) Editors: plăcut rău de tot prestația live, probabil cea mai bună pe care am văzut-o vreodată, bestial setlist–ul, senzaționale atât vocea cât și intrumentația, iar de albumul nou nu pot sa zic decât că e, dpmdv., mai matur și mult mai bine orchestrat decât celelalte.
2) The National: l-am vazut ptr. prima dată pe Matt Berninger care cred că a intrat bine ‘maturat’ pe scenă, în concert a mai ras o sticlă de șampanie și, chiar dacă l-a lăsat vocea în multe momente, a facut un show incredibil. E nebun de legat Matt ăsta, deși dacă n-a reușit el să se încâlcească în cablul de 50 m de care trăgea prin public în timp ce-l mozoleau toți, nu cred că va mai reuși cineva.
3) John Legend – music ‘made to love‘
4) Green Day
5) The Script
6) Depeche Mode
7) Kings of Leon
8) Thirty Seconds to Mars
9) Vampire Weekend
I-am ratat intenționat pe Rammstein, Volbeat și Stereophonics, vezi-Doamne ptr. o excursie la Gent, în realitate aveau și urechile noastre o limită de toleranță.
Cap. 2 – Gourmet
Deliciile culinare au fost un capitol important luat în calcul ptr. concediul ăsta, dar voi vorbi altădată despre cum am ajuns să mănânc glandă de vițel, cu stea michelin în frunte, ascunsă sub denumirea ‘sweetbread’, crezând că mănânc muschiuleț de pui de panda franțuzesc.
Cap.3 – Franța
De-abia după ce am bătut-o-n lung și-n lat cu mașina, am înțeles de ce e Franța cea mai vizitată țară din lume: arhitectură & istorie, peisaje & natură, mâncare & băutură. Plus că pe lângă deliciile specifice am avut norocul să fim urmăriți de turul Franței cam peste tot pe unde am mers, totul pe o vreme superbă.
TOP.me:
1) Normandia: drumul de la Le Havre (cu podurile imense peste estuarul Senei) prin Honfleur, Deauville, Cabourg, Mont- St. Michel și destinația Saint Malo a fost probabil cel mai frumos traseu pe care eu l-am făcut cu mașina. Refluxul de la ocean cu sutele de metri de plajă descoperită, luxul aristocratic dar lipsit de opulență din stațiunile Normandiei, senzația de echilibru și liniște, clima moderată și sentimentul că șofam printr-un decor de film mi-au rămas la suflet până în ziua de azi. Am stat 2 nopti în Saint Malo la un hotel-boutique f. fancy și într-o cameră pe sub fereastra căreia treceau, deloc liniștiți, cicliștii de la turul Franței. Am profitat de ocazie și le-am luat-o înainte pe traseul îngrădit pentru cursă, în aplauzele sincere ale celor care așteptau plutonul și sub privirile oarecum îngrijorate ale stewarzilor și polițiștilor. E incredibil cât interes suscită competiția asta, câtă lume se adună și așteaptă cu orele pe traseu să vadă cicliștii și cât de repede trec ei prin fața spectatorilor. Eu cred că abia am reușit să fac vreo două-trei poze în cele câteva secunde în care sprintau spre finish. Anyway, revenind, Normandia e superbă, a nu se rata Mont-St. Michel, o mănăstire făcută pe o stancă izolată de mare în timpul fluxului, loc care are toate șansele să scoată din oricine un “Ce satană mai e și asta?“, mai ales dacă îl vezi la asfințit.
2) Castelele de pe valea Loarei: zona asta pare și ea ruptă din filme, din filmele la care eu nu mai reușesc să mă uit de pe la 14 ani, e spectaculoasă densitatea de castele construite aici în secolele XIV – XV, am și vizitat câteva, dar cel mai impresionant mi s-a părut la fiecare să-l privesti din afară în toată măreția lui. Preferatul meu a fost Chaumont, deși nici Chambord (cu cele 404 camere și scara principala dublă și defazată ‘Da Vinci’ style) sau Chenonceau nu merită ratate. Am mai bifat și Saumur, Blois sau d’Angers, și am dormit tot la un castel pe Loara, ‘Chateau de Colliers’, construit pe la 1700 de către un fel de Isărescu al vremurilor, și locuit de aceeași familie și azi. Interesant de văzut cum descendenți ai unor familii cu sânge albastru trăiesc în continuare în aceleași castele, altfel impresionante, dar în care cu greu mi-aș petrece mai mult de două nopți. Plus că nici nu-s convins că grămada de fantome strânsă acolo ar tolera un neavenit ptr. o perioadă mai lungă. Noi am avut-o responsabilă, în suita Ludovic XV (sic!), pe una destul de tinerică și amabilă, care nu ne-a dat bătăi f. mari de cap pe perioada sejurului la castel. Zice gura târgului că statul francez îi cam obligă pe nobilii aștia moderni să facă ceva ptr. turiști ca noi cu castelele lor altfel nu mai rămâne picior de fantomă neimpozitată. Așa că ei fie închiriază câteva camere din castel, fie permit vizitarea de catre turiști sau îl bagă în patrimoniul național și sunt despăgubiți. Deci au și ei problemele lor…
3) Chamonix: impresionanți munți (cu Mont Blanc on top), dar mai impresionant este ce au făcut francezii ca să-i îmblânzească, mă refer aici la cabina și construcția de pe Aiguille du Midi sau la tunelul pe sub Mont Blanc. În rest atmosferă misto, persoane care coborau de pe Mont Blanc (vreau și eu!), campionatul european de cățărare viteză pe artificial, bere și mâncare f. bună (aici se simțeau deja influențele elvețiene sau italiene) și un body-rafting, pe un râu cu apă de 4 grade, care ne-a lăsat cu genunchii vineți și cu senzația de ‘mai vrem!’.
Per total doar două lucruri nu mi-au plăcut în Franța: francezii și faptul că orice făceai putea fi comparat în termeni pecuniari cu un sejur în Turcia (noaptea de cazare, o cină, o urcare cu cabina, … în fine, chiar și trecerea prin tunelul Mont Blanc era vreo 50 euro, ați prins ideea). Despre francezi nu zic nimic, confirm doar că “singurele glume bune pe care le fac francezii sunt mașinile”.
Milioane de poze frumoase cu clătite și omlete aici.
FRANCE = AWESOMENESS