Să tot fie vreo patru luni de când am auzit prima dată despre conceptul MOOCS (Massive Open Online Courses), și două de când m-am ‘enrolat’ la primul curs de genul ăsta, adică la ‘Financial Markets’ de pe Coursera, un curs online dezvoltat pe scheletul cursului cu același nume de la Yale University și ținut de prof. Robert Shiller (proaspăt laureat Nobel ptr. economie în 2013), un american altfel f. simpatic plasat de Bloomberg între cei mai influenți 50 de economiști ai lumii. Fără a avea talente oratorice sau pedagogice la înălțimea cunoștințelor de specialitate, prof. Shiller a reușit să mă facă (încă o dată) să-mi pară rău că m-am născut într-o țară cu un sistem de învățământ parcă medieval. Cursurile, online, sub forma unor ‘video lectures’, au fost crop-uri săptămânale (opt la număr) filmate în timpul cursului de la Yale, urmate fiecare de câte un ‘quizz’ cu 8 întrebări. Pe lângă cele 8×8=64 de puncte, s-a mai dat un pct. ptr. un survey, 10 pct. ptr. un eseu evaluat de colegi, plus examenul final de 25 de întrebări. 70/100 fiind pragul de promovare. Pe scurt, simplu, accesibil și eficient, recunosc că am devenit mare fan MOOCs. Și am și un certificat :).
N-o să insist pe ‘syllabus’, a fost, așa cum îi zice numele, despre piețe financiare (stock, options, futures, leverage, etc.), ce mi se pare fascinant e conceptul MOOCs, fie el de la Coursera, EDX (Harvard) sau Future Learn (Open University). Am citit pe net o mulțime de pros&cons, păreri din toate direcțiile (studenți, academicieni, investitori, angajatori etc.), și cam toată lumea are dreptate, chiar dacă interesele lor sunt de multe ori în antiteza și așa vor rămâne și de-acum încolo. Inerția și conservatorismul academic e sub presiunea trendului de democratizare a educației și de facilitarea accesului prin utilizarea ‘information technology’. E un paradox amuzant, orice economist pe care-l vei întreba ce e de făcut ptr. creșterea nivelului de trai și diminuarea inegalității dintr-o societate îți va răspunde că respectiva societate trebuie să-și orienteze eforturile spre creșterea nivelului de educație și utilizarea ‘information technology’ în interes public. În același timp ‘academicienii’ se tem să schimbe ceva în sistemul de învățământ, cu atât mai mult acum când văd cât succes are conceptul. S-ar putea, și următorii zece ani ne-o vor arăta, să aibă un punct de vedere solid, deși cu schimbările pe care le aduce tehnologia nu prea te poți pune. Nu pot să nu mă gândesc la cum a schimbat internetul jurnalismul, cum s-a trecut de la zile/săptămâni ptr. documentare a unui articol la publicarea lor pe bandă rulantă, câte 5-6 art. pe zi, cele mai multe copy-paste. Și mi-e teamă ca nu cumva democratizarea forțată a educației să nu ducă la aceeași abordare superficială. Vom vedea ce ne rezervă noua revoluție MOOCs în sistemul de educație, până atunci vă dau niște pros personale:
- Flexibilitate maximă și lipsa constrângerilor financiare, de timp sau spațiu.
- Diversitatea cursurilor (ex. ‘The Music of the Beatles’ organizat de University of Rochester) îți permite să încerci marea cu degetul. Poate cochetezi cu ideea de cooking, astronomie, nano-tehnologie sau limba chineză, te bagi la un curs MOOCS și îți dai seama dacă e ptr. tine.
- Cursuri ținute de profesori de la cele mai bune universități din lume. Te-ai întrebat vreodată, eu unul de multe ori, cum or fi cursurile de la MIT, Stanford, etc.? Poți să-ți faci o idee și, de ce nu, să alegi mai departe o universitate în cunoștință de cauză.
- Peer interaction cu cursanți din toată lumea e f. mișto, chiar dacă nu substituie în niciun fel relaționarea cu profesorul.
All in all, MOOCs rulz!