Într-o altă poveste ar fi fost un prințișor cu ten alb și ochi negri dintr-un ținut înghețat. În asta a fost doar un suflețel luminos care m-a făcut să zâmbesc în fiecare zi din ultimii 11 ani. De ieri, un zâmbet mai puțin și un gol mare pe care amintirile frumoase sigur îl vor umple.
Bag de seama ca n-am mai scris de o luna si jumatate, timp in care:
– am inlocuit-o pe MIA cu nebotezatul (caci am decis sa fie baiat) de mai jos:
– nebotezat care a cam facut figuri la mega-tura pe care am facut-o pe traseul Cheia – Tabla Butii. 5 ore, 23 km de drum forestier, iarba si noroi si o diferenta de nivel de aprox. 1.200 m. DEMENTIAL, mai ales coborarea!
– ne-am facut (me & Sunny) patru prieteni purecosi, nervosi si simpatici nevoie mare, ca sa avem ce numara de cate ori iesim afara.
– mi-am dat finally si “bacul” si in ciuda pesimismului (disimulat cred) colegilor eu zic ca-l iau. Poate la primavara dau si la “faculta”. Oricum, ciudata experienta sa pui mana pe carte “at late thirties”. Si nu, nu ma refer la licitatie!
– am lasat-o mai incetisor cu muzica (tot la The Editors am ramas), in schimb am avut timp de citit si de vazut filme. De amintit: “Inglorious Basterds“, pot sa rad la orice ora daca ma gadesc la italiana “fluenta”, cu accent texan, vorbita de Brad Pitt si “The green mile” o drama irealista cu o interpretare incredibila a personajului John Coffey (“like the drink boss, only not spelled the same“).
