Sâmbâtă, 26 Octombrie, voi fi prezent la TeCOMM 2013, conferință care promite pe site-ul evenimentului a fi despre “Debating trend industry, mobile and social commerce, succes models, entrepreneurship and innovation”.
Personal, voi ține în cursul zilei de ‘Hotspot Fashion’ o prezentare căreia i-am ales, simbolic, un titlu tabloid-style: “30 things I wish I knew when I started e-commerce”. Despre conținut o să discutăm după conferință, probabil că o să pun aici prezentarea, acum vorbim despre titlu și despre motivațiile lui.
Comerțul electronic (mai ales cel de fashion) e o industrie relativ nouă, dar extrem de dinamică, iar asta aduce cu sine multe provocări, majoritatea fiind legate de acumularea know-how-ului. Fiecare jucător conectat în vreun fel cu industria asta are, din start si obligatoriu, două bariere: lipsa unor benchmark-uri solide la care să se raporteze și, colac peste pupăză, evoluează într-un mediu cu o dinamică pe cât de accelerată, pe atât de imprevizibilă. Acum 5 ani când am plonjat, după ani de telecom, media și publishing, în industria asta eram extrem de optimist și extrem de derutat. Întrebat dac-aș fi fost despre domeniu, aș fi răspuns că e un internet-business. Well, acum zic că e doar comerț, un comerț accelerat însă de cel mai eficient canal de marketing, internetul. Despre aceste schimbări de percepție si viziune, de-a lungul celor cei 5 ani de FashionUp, va fi vorba în prezentarea mea, asta explicând și numele care promite, oarecum personal, să livreze valoare adăugată cunoștințelor participanților. Și nu, nu mă refer aici la prieteni. 30-ul, și în general numerele incluse în titluri sau șapouri, dă întotdeauna o greutate prin măsurabilitate promisiunii făcute în titlu. Așadar, da, vă voi spune măcar 30 de lucruri pe care eu le-am aflat pe propria-mi piele și propriile lovele :). Asta pe lângă celelalte milioane de lucruri interesante pe care le au de spus restul speakerilor care “vorbesc la TeCOMM”.
7.000 de km, 9 țări și 15 zile ‘on the road’ sunt cifrele unui concediu la finalul căruia mai aveam un singur dor, să merg o săptămână în Turcia la all-inclusive. N-o sa intru în detalii legate drum, zic doar că, din postura celui de volan-cârmitor, România pare o țară mai mare și mai plină de mașini decât tot vestul Europei. Dacă am avea și noi autostrăzi, totul s-ar reduce semnificativ, și aparenta dimensiune, și densitatea mare de mașini. E uimitor cum infrastructura rutieră de kkt crează senzația unei mari densități de mașini, iar noi suntem pe ultimul loc în Europa la număr de mașini per capita.
Cap. 1 – Rock Werchter
Aceeași incredibilă organizare, chiar mai bună decât anul trecut, totuși aceeași mâncare și băutură jalnică în incinta festivalului, cu două excepții: hoegaarden rose și poffertjes (ceva clătite olandeze care-s un fel de clătite americane mai mici). Dar nu pentru asta ne-am inghesuit cu restul 100mii de bezmetici, pentru asta aveam să mergem în Franța ulterior, ci pentru cele 80 de trupe care s-au dat în stambă pe cele 3 scene. Și dpdv. al line up-ului festivalul a fost peste cel de anul trecut. Ce-am văzut, în ordinea preferințelor, mai jos:
TOP.me:
1) Editors: plăcut rău de tot prestația live, probabil cea mai bună pe care am văzut-o vreodată, bestial setlist–ul, senzaționale atât vocea cât și intrumentația, iar de albumul nou nu pot sa zic decât că e, dpmdv., mai matur și mult mai bine orchestrat decât celelalte.
2) The National: l-am vazut ptr. prima dată pe Matt Berninger care cred că a intrat bine ‘maturat’ pe scenă, în concert a mai ras o sticlă de șampanie și, chiar dacă l-a lăsat vocea în multe momente, a facut un show incredibil. E nebun de legat Matt ăsta, deși dacă n-a reușit el să se încâlcească în cablul de 50 m de care trăgea prin public în timp ce-l mozoleau toți, nu cred că va mai reuși cineva.
I-am ratat intenționat pe Rammstein, Volbeat și Stereophonics, vezi-Doamne ptr. o excursie la Gent, în realitate aveau și urechile noastre o limită de toleranță.
Cap. 2 – Gourmet
Deliciile culinare au fost un capitol important luat în calcul ptr. concediul ăsta, dar voi vorbi altădată despre cum am ajuns să mănânc glandă de vițel, cu stea michelin în frunte, ascunsă sub denumirea ‘sweetbread’, crezând că mănânc muschiuleț de pui de panda franțuzesc.
Cap.3 – Franța
De-abia după ce am bătut-o-n lung și-n lat cu mașina, am înțeles de ce e Franța cea mai vizitată țară din lume: arhitectură & istorie, peisaje & natură, mâncare & băutură. Plus că pe lângă deliciile specifice am avut norocul să fim urmăriți de turul Franței cam peste tot pe unde am mers, totul pe o vreme superbă.
Poză aproape standard de la BloisPoză standard de la Saint Malo
TOP.me:
1) Normandia: drumul de la Le Havre (cu podurile imense peste estuarul Senei) prin Honfleur, Deauville, Cabourg, Mont- St. Michel și destinația Saint Malo a fost probabil cel mai frumos traseu pe care eu l-am făcut cu mașina. Refluxul de la ocean cu sutele de metri de plajă descoperită, luxul aristocratic dar lipsit de opulență din stațiunile Normandiei, senzația de echilibru și liniște, clima moderată și sentimentul că șofam printr-un decor de film mi-au rămas la suflet până în ziua de azi. Am stat 2 nopti în Saint Malo la un hotel-boutique f. fancy și într-o cameră pe sub fereastra căreia treceau, deloc liniștiți, cicliștii de la turul Franței. Am profitat de ocazie și le-am luat-o înainte pe traseul îngrădit pentru cursă, în aplauzele sincere ale celor care așteptau plutonul și sub privirile oarecum îngrijorate ale stewarzilor și polițiștilor. E incredibil cât interes suscită competiția asta, câtă lume se adună și așteaptă cu orele pe traseu să vadă cicliștii și cât de repede trec ei prin fața spectatorilor. Eu cred că abia am reușit să fac vreo două-trei poze în cele câteva secunde în care sprintau spre finish. Anyway, revenind, Normandia e superbă, a nu se rata Mont-St. Michel, o mănăstire făcută pe o stancă izolată de mare în timpul fluxului, loc care are toate șansele să scoată din oricine un “Ce satană mai e și asta?“, mai ales dacă îl vezi la asfințit.
Niște unii care aveau hotelul mai la periferieShow-off French styleSpectatorii ăștia au și plecat după ce am zburat pe lângă eiMont-St-MichelReflux in Saint Malo
2) Castelele de pe valea Loarei: zona asta pare și ea ruptă din filme, din filmele la care eu nu mai reușesc să mă uit de pe la 14 ani, e spectaculoasă densitatea de castele construite aici în secolele XIV – XV, am și vizitat câteva, dar cel mai impresionant mi s-a părut la fiecare să-l privesti din afară în toată măreția lui. Preferatul meu a fost Chaumont, deși nici Chambord (cu cele 404 camere și scara principala dublă și defazată ‘Da Vinci’ style) sau Chenonceau nu merită ratate. Am mai bifat și Saumur, Blois sau d’Angers, și am dormit tot la un castel pe Loara, ‘Chateau de Colliers’, construit pe la 1700 de către un fel de Isărescu al vremurilor, și locuit de aceeași familie și azi. Interesant de văzut cum descendenți ai unor familii cu sânge albastru trăiesc în continuare în aceleași castele, altfel impresionante, dar în care cu greu mi-aș petrece mai mult de două nopți. Plus că nici nu-s convins că grămada de fantome strânsă acolo ar tolera un neavenit ptr. o perioadă mai lungă. Noi am avut-o responsabilă, în suita Ludovic XV (sic!), pe una destul de tinerică și amabilă, care nu ne-a dat bătăi f. mari de cap pe perioada sejurului la castel. Zice gura târgului că statul francez îi cam obligă pe nobilii aștia moderni să facă ceva ptr. turiști ca noi cu castelele lor altfel nu mai rămâne picior de fantomă neimpozitată. Așa că ei fie închiriază câteva camere din castel, fie permit vizitarea de catre turiști sau îl bagă în patrimoniul național și sunt despăgubiți. Deci au și ei problemele lor…
Chateau ChaumontChateau ChenonceauHotel & Chateau de ColliersFantomă de treabă
3) Chamonix: impresionanți munți (cu Mont Blanc on top), dar mai impresionant este ce au făcut francezii ca să-i îmblânzească, mă refer aici la cabina și construcția de pe Aiguille du Midi sau la tunelul pe sub Mont Blanc. În rest atmosferă misto, persoane care coborau de pe Mont Blanc (vreau și eu!), campionatul european de cățărare viteză pe artificial, bere și mâncare f. bună (aici se simțeau deja influențele elvețiene sau italiene) și un body-rafting, pe un râu cu apă de 4 grade, care ne-a lăsat cu genunchii vineți și cu senzația de ‘mai vrem!’.
Mont Blanc… și frații săi mai mici
Per total doar două lucruri nu mi-au plăcut în Franța: francezii și faptul că orice făceai putea fi comparat în termeni pecuniari cu un sejur în Turcia (noaptea de cazare, o cină, o urcare cu cabina, … în fine, chiar și trecerea prin tunelul Mont Blanc era vreo 50 euro, ați prins ideea). Despre francezi nu zic nimic, confirm doar că “singurele glume bune pe care le fac francezii sunt mașinile”.
Milioane de poze frumoase cu clătite și omlete aici.
Five years (due to a one-year break), hundred chocolate bars, a dozen bottles of single malt whisky and, probably, a thousand hours of work (dividing hours by bottles is not recommended) put me now in the cosy position to express thoughts on the past MBA experience (2008-2013). Though I never was the student I (now) wanted to be and I often played the smart-reluctant guy game, there were many lessons to be drawn from, my top below:
Cultural differences: I have this theory that we (i.e. the Romanian guys) are more combative than the other students, not necessarily in the right manner. It might be related to the continuous struggle we are having to survive and satisfy Maslow’s bottom needs in his pyramid. When there’s nothing insured by default we’ll always be more ferocious to obtain it and this, translated in our behaviour, makes us more aggressive and, unfortunately, more narcisistic-egocentrists. And this is not conceivable in our day-to-day environment, it’ll came up only when facing different cultures. I’ve figured it out at the first residential school in Dublin when a nice tutor (Richard) made me feel like crap explaining why a simple “You’re wrong” I said was as rude as futile.
There’s no wrong answer: In the traditional Romanian educational system (hope it changed meanwhile) any wrong answer was a reason for embarrassment, therefore communication and peer-learning were down to ground. It has smthg. to do with the above bullet, but I leave the subject to the psychologists. Hence, we were always on guard, what happens if the teacher will ask me directly? It never happened, but because of my worries I always triple-checked my thoughts before verbalising, although I knew that a correct answer will enrich the topic, while a wrong answer will give the tutor the opportunity to explain why I misjudged and what is the right approach.
Understanding the role of theory in real life: Same year I started the MBA I launched an e-commerce business that grew to couple of millions euro revenue in 4 years. I’ve always made my case-studies on this business and I constantly discovered new ideas though I never really applied one of the theories in practice. I’m not saying this is impossible, it’s just less probable. But the real kickoff is that while acknowledging theory you’ll be setting yourself a frame through which understanding the strategy and the direction of the business become clearer. It will never be like in theory, but theory will always be a tremendous screening tool when making decisions.
Emphasising the reflective thinking: I let this one at the end because it has impacted me the most latter years. This is not a binary action, you either reflect or not, because we are all reflecting on experiences in our lives. At the age of 3 I placed my hand on my mom’s glowing oven and since then I’ve learned my lesson, but this didn’t make me reflective. I just kept trying to avoid ovens. So, if it’s not binary then it is a continuous process and the dark-side is that you’ll never get to the end of it. Reckoning with the idea of thoughtfulness, here discussing about managerial issues, this I consider my deepest achievement from this MBA. I now have a better understanding of the environment, stakeholders or contingencies that might appear. And surprisingly the process is not time consuming.
Briefly, cause this is a blog post not an academic work, these are my most important acknowledgements during my MBA along, of course, with hundreds of theories I hope I will use someday. Of course there are some downsides too, both to the principle of MBA education and the Open University MBA, but this is a subject of another post.
O temă la care am reflectat (de amorul teoriei) destul de mult în ultimii ani e legată de gradul de îndatorare al antreprenorului față de societate și mă refer aici la antreprenoriatul comercial în forma lui tradițională, cel mai popular de altfel, nu la antreprenoriatul social. Am citit o mulțime de opinii, am regăsit în ele o grijă profundă, oarecum justificată, vizavi de impactul pe care antreprenoriatul ar trebui să îl aibă asupra societății în care-și desfășoară activitatea. Am observat și trendul pe care l-au urmat comunicatorii marilor companii de a-și clama în gura mare responsabilitatea ptr. societate, deși în multe dintre cazuri produsele sau serviciile companiilor în discuție sunt în lista neagră pe care orice părinte o are în vedere când își crește copilul. Nu cred în acest tip de responsabilitate socială, nu cred că e altceva decât o nevoie veche (creșterea notorietății) îmbrăcată într-un ambalaj modern. Ba mai mult, mă simt agasat și mințit în același timp.
Rolurile managementului unui business sunt voalate și complexe, cu siguranță au legatură cu etica, cu moralitatea sau cu specificitățile culturale, totuși astea sunt roluri secundare pe care nu e corect să-ți construiești o afacere. Ironic, dar nu sunt nici măcar instrumente de rezolvare a problemelor societății. Căutarea și maximizarea profitului ptr. investitori este, imho, răspunsul la toate întrebările, hence, rolul principal al antreprenoriatului. Michael Porter, acum mulți ani, a denumit-o abordarea Darwinistă a managementului drept ptr. care, de atunci încoace, își atrage critici cu nemiluita în principal ptr. că e ușor să critici o teorie universală, să o replici într-un domeniu particular și să spui că nu funcționează perfect. Sau, mai greșit, să dai un exemplu oarecare ce contrazice teoria.
Eu achiesez la teoria lui și văd afacerea mai degrabă ca un organism viu, un organism care se naște din eforturile materiale ale unor investitori, un organism care trebuie să lupte cu competitorii lui ptr. a se hrăni, în piața lui și cu mijloacele și tehnicile cu care a fost înzestrat. Totul ptr. a supraviețui cât mai bine posibil.
Antreprenoriatul e doar un termen modern care definește acțiuni pe care oamenii le făceau încă înainte de existența banilor, ptr. propria propășire și fără să-și facă griji legate de vecini sau comunitate. E ceea ce a împins evoluția la stadiul de-acum și ceea ce ne va duce mai departe. Căutarea propriei bunăstări (personală, de familie sau clan) a dus la inovație și dezvoltare, nu grija de comunitate.
Deși pare o opinie egocentristă nu cred că grija companiilor ptr. societate e răspunsul. Și, din fericire, omul modern a găsit singur soluția, a creat societățile, a creat forme de guvernare, constituții, a impus seturi de norme prin care societatea are grijă de membrii ei. De-asta există legi, de-asta există protecție socială, de-asta avem dreptul să votam și să schimbăm ce nu ne place.
Revenind la subiectul îndatoririlor sociale ale antreprenoriatului, cred că singurele îndatoriri se leagă de respectarea cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea. Mai departe, dacă existăprofitvenituri, există și răspunsuri la toate grijile populiste, gen:
asigurarea unor venituri decente = impunerea unui nivel al salariului minim
controlul nivelului de asigurare socială = impunerea unui nivel al CAS
protecție la expunerea unor servicii sau produse dăunătoare = accize
contribuția ciocoilor la bunăstarea societății = impozit pe profit
protecția societății la expuneri de risc geografic = taxele de comerț transfrontalier
acoperirea pagubelor provocate mediului = taxe de mediu
Mai sus sunt doar câteva exemple dintr-o listă lungă. Și nu mă leg de cuantumuri, nu am eu o perspectivă macro-economică suficient de profundă, am vorbit doar de un principiu. Conform căruia, statul, care spre deosebire de antreprenoriat e format din toți cetățenii lui, e cel care trebuie să aibă grijă de societate. Principial vorbind, cu privire la legislație tu ai un cuvânt (vot), în SRL-ul meu nu ai niciun drept. Dar SRL-ul meu e obligat să se conformeze legislației pe care tu o votezi.
Citeam prin 2009 un autor care prevedea o mare scădere a bugetelor alocate CSR-ului cauzată de criză și mă întrebam dacă nu cumva va fi invers, dacă nu cumva o situație limită cere rezolvări neconvenționale la problema promovării. Nu știu care e realitatea, dar am senzația că aud tot mai des de muntele de bine pe care îl face Petrom, sau fundația motanului cu antene, sau… sau… sau… Aud tot mai des de CSR și mai deloc de charity.
Am regăsit în presa ultimelor zile multe articole legate de legalizarea căsătoriei de tip homosexual și, în plus, e un subiect de debate permanent cu partenera-mi de hetero-cuplu. Asta nu ptr. că am avea păreri radical diferite, ci mai degrabă de amorul contrelor, cred …
Nu fac parte din categoria evlavioșilor îndrumați de scriptele biblice, nici a celor grav agasați de homosexualitate, mai precis mi se rupe. Sunt însă agasat de nebunia și show off-ul aferent subiectului și, mai ales, sunt stupefiat de fervoarea cu care o mulțime de heterosexuali (core profile: femeie, 25-35, din București) se erijează în suporteri. Ba chiar am senzatia că sunt mult mai numeroși decât homosexualii.
What’s in it for them?
De ce nu militează, de exemplu, ptr. drepturile zoofililor? De ce n-ar putea bărbatul și capra, femeia și struțul, să întemeieze o familie bazată pe dragoste, sex și înțelegere? De ce ar fi interzisă căsătoria lor, dacă ei se iubesc? Am dat exemplul ăsta ptr. că presimțeam o contră bazată pe existența câtorva specii animale parțial homosexuale. Sau de ce nu militeaza nimeni ptr. căsătoriile poligame, sau ptr. căsătoriile în grup? Mai ales că probabil numărul celor dispuși la asta ar fi semnificativ mai mare decât al celor care ar prefera homosexualitatea. De ce nu vorbește nimeni de latura biologică, procreativă a căsătoriei? De ce aș milita eu, heterosexual, ptr. drepturile unei minorități altfel f. restranse, mai ales când nu e vorba de o nevoie primară gen mâncare, apă sau dreptul la exprimare. De ce? Doar ca să fac paradă cu libertinismul meu sexual, doar ca să iau like-uri pe facebook în loc de muxe?
Nu mai zic că open mindedness-ul dispare imediat în cazul relațiilor heterosexuale cu diferență de 10+ ani și încep etichetările. Been there, felt that.
N-ar fi totuși corect să nu-mi zic părerea, așadar, din nou: MI SE RUPE. Da, mi-e perfect indiferent dacă cei doi, Costel și Georgel, vor să și-o tragă doar după ce au semnat la primărie. Dar atunci ar trebui să fim mai relaxați în a accepta și căsătoria între mătușa Marcela și nepoții Radu și Gabi. Și multe altele. Și nu, n-am nicio problemă cu preferințele în materie de sex ale nimănui, am ajuns la o maturitate tolerantă din punctul ăsta de vedere.
Am însă o problemă cu adopțiile în cupluri homosexuale și nu înteleg argumentația asta ieftină pe care am tot auzit-o la opinologii din presă, “Mai bine stă copilul într-o familie de drogați bețivi din Rădăuți care-l bat și sodomizează de la 3 ani, în loc să stea într-o familie de contese într-un castel de pe valea Loarei?” Fraților, dacă-l găsiți pe copilul ăla din Rădăuți, vă rog să-l duceți la contese, plătesc eu cheltuielile de relocare. Nu mă obosesc să dau un exemplu invers, mă întreb doar câți dintre cei care spun asta ar alege să-și dea (dacă ar fi cazul, ipotetic vorbind) copilul unui cuplu homosexual average în locul unui cuplu hetero, la fel de average?
All in all, nu trebuie ca eu să-i tolerez sau accept pe gay, ptr. mine sunt niște oameni cu care relaționez dacă am motive, la fel ca în cazul oricui. Bine, se schimbă situația dacă-s gay unguri :). All kidding aside, cred că ei ar fi înțelepți să-și accepte anormalitatea față de majoritate, față de mecanismul înmulțirii rasei și să renunțe la ideea (greșită) de a adopta, crește și, mai ales, educa un copil într-o familie homosexuală. Iar suporterilor înflăcărați orbește le doresc fie să devină gay, fie să dispară din modă partizanatul ăsta tâmpit care nu face altceva decât să nască reacții extreme din partea adversă.
Iar cu argumentul că așa s-au născut nu sunt de acord. Accept că mama supremă, natura, mai poate da greș, dar sunt convins (DA, sunt convins și NU, nu am statistici) că numărul celor cu deviații fiziologice este infim din total. Restul, cei care au ‘ieșit din dulap’ după ce aveau 2 copii, cei care aveau tulburări psihice și nesiguranțe sexuale – cazuri de psihoterapie, etc., toți restul s-au născut hetero și apoi au ales. Așa cum alții au ales să prezinte Românii au talent, să devină criminali sau, de ce nu, Andrei Duban.
Și ceva funny: scriind, mi-am amintit că pe vremea când aveam vreo 6 ani am provocat-o pe maică-mea la un joc de spânzuratoare. Și i-am dat un cuvânt pe care nu-l cunoșteam, dar îl auzeam des la fotbal la băieții mai mari. Și nu l-a ghicit, cel puțin eu așa am crezut. S-a dat bătută cam în stadiul ăsta H_MA_ĂU.
Tot baletând grațios prin mlaștina comerțului online, de vreo 5 ani, am avut timp să observ câteva direcții ale pieței de advertising online și-mi permit câteva concluzii legate de evoluția viitoare a …
GOG este pentru businessurile online unul dintre cei mai importanți stakeholderi, un puternic factor extern de influență, complet neinteresat, un așa zis “dormant”, mai plastic un trol adormit oarecum nepăsător la milioanele de furnici (a se citi business-uri online-based) pe care le calcă în picioare când face vreo mișcare (a se citi schimbare de strategie). Un trol care pare prietenos, dar care, dacă nu-i prevezi mișcările, poate deveni letal. Dar astea sunt deja banalități pe care le știe orice gușter din online, ce se va întâmpla în continuare într-un orizont de 3-5 ani, însă, doar almighty GOGu știe, iar eu-profet pot doar să dau cu ghiocul mai jos:
GOG cel organic: nefiind vreun expert în domeniu, mai degrabă un sictirit nevoiaș într-ale optimizării, cred că importanța acestei știinte obscure va scădea, cred că GOG își va “tuna” algoritmul suficient de mult încât să scoată în față lucruri cât mai relevante ptr. user, indiferent de magiile SEO, SEM sau SERP folosite. Și nuu, nu știu ce înseamnă acronimele astea, nu mă întrebați! Mai cred că pe viitor aceeași căutare va returna rezultate diferite de la căutător la căutător, algoritmul va fi, probabil, influențat de profilul personal, precum și de comportamentul online al fiecăruia dintre useri. Da, GOG v-a făcut deja profilul, știe ce mâncați noaptea la lumina frigiderului. Uite, de exemplu, știe despre mine (pe IP-ul de la birou) că-s femeie, între 25 și 34 ani, interesată de modă, mașini și whisky. Plausible? Sper ca pe IP-ul de acasă să ies bărbat.
Mai interesantă mi se pare zona de Adwords, advertising-ul plătit a’ lui GOGu’. Să nu fiu greșit înțeles, sunt mare fan GOG, au dezvoltat imho cel mai deștept și mai eficient instrument de marketing ever, un ajutor imens ptr. business-urile de ecommerce, un sistem care, prin aceeași profilare de care vorbeam mai sus, va deveni mai eficient grație unor instrumente noi ce vor fi lansate în curând și în Ro (i.e. remarketing for search, similar audiences și alte chestii pe care le-am aflat la ultimul prânz cu trimișii GOG pe pământ românesc).
Totusi, eu-profet presimt că în următorii 3-5 ani randamentul celor care acum se bucură de rezultatele Adwords va scădea dramatic, și asta din cauză că GOG va ținti în principal companiile mari. De unde până acum era un apanaj al SMEs, Adwords-ul va ajunge un canal principal de promovare ptr. hipermarketuri, bănci, farmaceutice, mașini și alte multe domenii care până acum îl bugetau doar ca să dea bine în mix-ul de advertising. În scurt timp vor realiza și ei că este un instrument mult mai eficient decât, să zicem, TV-ul (ca să nu zic de celelalte media…), și își vor îndrepta atenția și bugetele înspre el. Asta va duce la creșterea competiției și, implicit, la creșterea bid-urilor și la scăderea ROI-ului per campanie.
Dar nu asta-i problema.
Beleaua e că acești spenderi cu bugete mari sunt obișnuiți cu un alt tipar de justificare a costurilor de promovare, balanța lor are pe un taler euro, dar pe celălalt are orice altceva în afară de euro, adică GRP, share, tiraj, audiență, afișări, etc. Ei bine, aici e problema și tocmai asta e paradigma care nu se va schimba. Vor investi în Adwords, nu-și vor măsura rezultatele așa cum o fac SRL-iștii mici și medii, vor măsura doar reach-ul campaniei, îl vor compara cu celelalte investiții în promovare și vor constata că e de ‘jpe ori mai bun apoi vor zice că l-au prins pe D-zeu de-un picior. Și, din păcate, pe bună dreptate. În consecință vor crește bid-urile și bugetele investite și vor lua o felie mare din tort, rămânând ptr. cei piperniciți să folosească eventual doar tool-urile de re-marketing, adică să-și promoveze marfa către proprii clienți. Vestea bună (glumesc) e că vor există business-uri care vor suferi chiar mai mult decât ecommerce-ul, mă refer la publisherii online care deocamdată încă visează cu 2-3 euro per CPM. Forget it guys!
Cu speranța că mă înșel, tot mă bântuie întrebarea: “Bon, și-atunci ce-i de făcut?”
Există concurenţă între centrele comerciale tradiţionale şi magazinele online, mai ales cele care tind să devină malluri pe internet? Nu, mai ales că volumul total al cumpărăturilor online din 2012 a ajuns la 260 de milioane de euro, adică nu mult peste vânzările unui singur mall. AFI Cotroceni a vândut de 196 de milioane de euro anul trecut, aşa că teoretic, nu există concurenţă. Şi totuşi…
De aprox. 2 săptămâni am lansat FashionUp Hungary, o piață până alaltăieri, la meciul Gyor – Oltchim, vecină și prietenă de la care, personal, am așteptări mărețe. După ce experiența din Bulgaria începută prin parteneriatul cu grupul Investors.bg, acum exact un an, si continuată prin lansarea FashionUp Bulgaria (în Iunie), ne-a demonstrat că modelul e replicabil în piețele din proximitate, am decis să abordăm ceea ce, măcar în termeni de shopping online, pare a fi o piață dublă față de scumpa (la propriu) noastră Românie.
Ovcors, am făcut și putin PR cu ocazia asta, mai jos găsiți, iubiți cititori, câteva dintre articole:
Anul ăsta am participat cu FashionUP la Black Friday, am vândut într-o zi cât într-o săptămână, e bine dacă ținem cont că pregătirea evenimentului a fost făcută “pe genunchi”, cu doar câteva zile înainte. Un lucru, însă, e sigur: am învățat mult din experiența asta.
So, BF, de ce?
Ptr. că dacă toată lumea îl face, trebuie să-l faci și tu. E singura zi care are un share semnificativ din totalul vânzărilor anuale (între 4-8%, depinde de segmentul de piață, de dimensiunea business-ului și, bineințeles, de pregatirea lui), e o zi în care, pe un fond indus de marketingul din spatele evenimentului, deschiderea și așteptările consumatorului cresc la cote nemaîntâlnite în nici o altă zi din an. Nu te raliezi fenomenului, n-ai fost cuminte, deci nu-ți primești porția din tortul zilei.
În plus, după un consum masiv, mă aștept ca următoarele săptămâni să fie influențate de saturația inerentă unui consum exagerat.
BF, prin promovarea masivă de care beneficiază, oferă acces la o bază de clienți noi și ne-specifici, vizând astfel un segment greu de atins, mai ales dpdv al costurilor.
Fiind un vârf, e și un test care stabilește un benchmark foarte sus dpdv al încărcării operaționale și mă refer aici, în primul rând, la resursele implicate: server, bandă, call center, logistică, etc. Ptr. un business cu o creștere accelerată (cum e) dozajul și previzionarea alocării resurselor sunt elemente cheie în optimizarea indicatorilor de profitabilitate.
În timpul BF deschiderea consumatorului către achizițiile online e mult mai mare (la noi a fost de 2x, adică, pe explicatelea, dacă în mod normal din 10 vizitatori pe site comandau 7, acum au comandat 14), așa că dpdv al industriei de comerț online, cred că are și o componentă educativă f. importantă. Online, poți fi prezent de oriunde în lumea asta pe site-ul preferat și poți începe instant cumpărăturile. Că e mai comod, e mai accesibil și, mai ales în cazul BF, e mai rapid. De-asta cred că ecommerce-ul este de fapt marele câștigător al evenimentului.
De ce nu-mi place (mie) BF?
Pentru aceleași motive din care nu-mi plac siteurile de reduceri colective, siteurile de campanii sau promoțiile 1+1: pentru că ridică pe un piedestal discountul în detrimentul aprecierii valorii produsului, pentru că stimulează achizițiile impulsive, nejustificate, în locul celor utilitare, necesare. Mai mult, mă enervează faptul că percepția valorii intrinseci a produsului dispare și că, în timp, unele business-uri ajung, folosind rețeta asta, să monetizeze “prosteala de turmă” în profituri substanțiale. Sau pierderi (pour les connaisseurs:)).
Nu-mi mai place BF nici dintr-o perspectivă financiară și, mă întreb, dacă reduci marjele tale de profit cu 75% ca să faci o reducere cât de cât onestă (adică în zona 25%), și dacă-ți cumpără lumea 1.000 de masini de tocat paste de pix, cam cât vinzi tu într-o lună, câte mașini de-astea vei mai vinde în luna urmatoare? 200? Atunci nu cumva ai vândut 1.000 de tocătoare fără câștig și 200 cu adaosul normal, în loc de 1.000 cât ai fi vândut în luna respectivă? Stiu, calculațiile nu-s universale, dar modelul a fost cu siguranță aplicat.
Dacă adaug la cele de mai sus și multiplicarea eforturilor operaționale, precum și efortul de inerent de cashflow (mai ales ptr. vânzările din stoc), nu cred ca BF e un mare succes dpdv al profitabilității și asta mă duce la…
Concluzii:
BF e un must, un fenomen pe care niciun business care se respectă nu-l poate ignora.
Evenimentul va crește în amploare de la an la an, așa că următorul BF trebuie să beneficieze de o pregătire atentă, cu multe luni înainte.
Black Friday este, și va ramane, un exercițiu de marketing, care trebuie bugetat ca atare.
Totusi, ptr. a exista și beneficii financiare, trebuie modificată structura value chain-ului produsului, adică trebuie prezentat furnizorilor așa cum e, a.î. participația tuturor celor care aduc valoare produsului să fie armonizata cu discountul ăla care va lua mințile clienților.
