Open University | post-MBA reflections

mba douche

Five years (due to a one-year break), hundred chocolate bars, a dozen bottles of single malt whisky and, probably, a thousand hours of work (dividing hours by bottles is not recommended) put me now in the cosy position to express thoughts on the past MBA experience (2008-2013). Though I never was the student I (now) wanted to be and I often played the smart-reluctant guy game, there were many lessons to be drawn from, my top below:

Cultural differences: I have this theory that we (i.e. the Romanian guys) are more combative than the other students, not necessarily in the right manner. It might be related to the continuous struggle we are having to survive and satisfy Maslow’s bottom needs in his pyramid. When there’s nothing insured by default we’ll always be more ferocious to obtain it and this, translated in our behaviour, makes us more aggressive and, unfortunately, more narcisistic-egocentrists. And this is not conceivable in our day-to-day environment, it’ll came up  only when facing different cultures. I’ve figured it out at the first residential school in Dublin when a nice tutor (Richard) made me feel like crap explaining why a simple “You’re wrong” I said was as rude as futile.

There’s no wrong answer: In the traditional Romanian educational system (hope it changed meanwhile) any wrong answer was a reason for embarrassment, therefore communication and peer-learning were down to ground. It has smthg. to do with the above bullet, but I leave the subject to the psychologists.  Hence, we were always on guard, what happens if the teacher will ask me directly? It never happened, but because of my worries I always triple-checked my thoughts before verbalising, although I knew that a correct answer will enrich the topic, while a wrong answer will give the tutor the opportunity to explain why I misjudged and what is the right approach.

Understanding the role of theory in real life: Same year I started the MBA I launched an e-commerce business that grew to couple of millions euro revenue in 4 years. I’ve always made my case-studies on this business and I constantly discovered new ideas though I never really applied one of the theories in practice. I’m not saying this is impossible, it’s just less probable. But the real kickoff is that while acknowledging theory you’ll be setting yourself a frame through which understanding the strategy and the direction of the business become clearer. It will never be like in theory, but theory will always be a tremendous screening tool when making decisions.

Emphasising the reflective thinking: I let this one at the end because it has impacted me the most latter years. This is not a binary action, you either reflect or not, because we are all reflecting on experiences in our lives. At the age of 3 I placed my hand on my mom’s glowing oven and since then I’ve learned my lesson, but this didn’t make me reflective. I just kept trying to avoid ovens. So, if it’s not binary then it is a continuous process and the dark-side is that you’ll never get to the end of it. Reckoning with the idea of thoughtfulness, here discussing about managerial issues, this I consider my deepest achievement from this MBA. I now have a better understanding of the environment, stakeholders or contingencies that might appear. And surprisingly the process is not time consuming.

Briefly, cause this is a blog post not an academic work, these are my most important acknowledgements during my MBA along, of course, with hundreds of theories I hope I will use someday. Of course there are some downsides too, both to the principle of MBA education and the Open University MBA, but this is a subject of another post.

Read More

Îndatoririle sociale ale antreprenorului

O temă la care am reflectat (de amorul teoriei) destul de mult în ultimii ani e legată de gradul de îndatorare al antreprenorului față de societate și mă refer aici la antreprenoriatul comercial în forma lui tradițională, cel mai popular de altfel, nu la antreprenoriatul social. Am citit o mulțime de opinii, am regăsit în ele o grijă profundă, oarecum justificată, vizavi de impactul pe care antreprenoriatul ar trebui să îl aibă asupra societății în care-și desfășoară activitatea. Am observat și trendul pe care l-au urmat comunicatorii marilor companii de a-și clama în gura mare responsabilitatea ptr. societate, deși în multe dintre cazuri produsele sau serviciile companiilor în discuție sunt în lista neagră pe care orice părinte o are în vedere când își crește copilul. Nu cred în acest tip de responsabilitate socială, nu cred că e altceva decât o nevoie veche (creșterea notorietății) îmbrăcată într-un ambalaj modern. Ba mai mult, mă simt agasat și mințit în același timp.

CSR

Rolurile managementului unui business sunt voalate și complexe, cu siguranță au legatură cu etica, cu moralitatea sau cu specificitățile culturale, totuși astea sunt roluri secundare pe care nu e corect să-ți construiești o afacere. Ironic, dar nu sunt nici măcar instrumente de rezolvare a problemelor societății. Căutarea și maximizarea profitului ptr. investitori este, imho, răspunsul la toate întrebările, hence, rolul principal al antreprenoriatului. Michael Porter, acum mulți ani, a denumit-o abordarea Darwinistă a managementului drept ptr. care, de atunci încoace, își atrage critici cu nemiluita în principal ptr. că e ușor să critici o teorie universală, să o replici într-un domeniu particular și să spui că nu funcționează perfect. Sau, mai greșit, să dai un exemplu oarecare ce contrazice teoria.

Eu achiesez la teoria lui și văd afacerea mai degrabă ca un organism viu, un organism care se naște din eforturile materiale ale unor investitori, un organism care trebuie să lupte cu competitorii lui ptr. a se hrăni, în piața lui și cu mijloacele și tehnicile cu care a fost înzestrat. Totul ptr. a supraviețui cât mai bine posibil.

Antreprenoriatul e doar un termen modern care definește acțiuni pe care oamenii le făceau încă înainte de existența banilor, ptr. propria propășire și fără să-și facă griji legate de vecini sau comunitate. E ceea ce a împins evoluția la stadiul de-acum și ceea ce ne va duce mai departe. Căutarea propriei bunăstări (personală, de familie sau clan) a dus la inovație și dezvoltare, nu grija de comunitate.

Deși pare o opinie egocentristă nu cred că grija companiilor ptr. societate e răspunsul. Și, din fericire, omul modern a găsit singur soluția, a creat societățile, a creat forme de guvernare, constituții, a impus seturi de norme prin care societatea are grijă de membrii ei. De-asta există legi, de-asta există protecție socială, de-asta avem dreptul să votam și să schimbăm ce nu ne place.

Revenind la subiectul îndatoririlor sociale ale antreprenoriatului, cred că singurele îndatoriri se leagă de respectarea cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea. Mai departe, dacă există profit venituri, există și răspunsuri la toate grijile populiste, gen:

  • asigurarea unor venituri decente = impunerea unui nivel al salariului minim
  • controlul nivelului de asigurare socială = impunerea unui nivel al CAS
  • protecție la expunerea unor servicii sau produse dăunătoare = accize
  • contribuția ciocoilor la bunăstarea societății = impozit pe profit
  • protecția societății la expuneri de risc geografic = taxele de comerț transfrontalier
  • acoperirea pagubelor provocate mediului = taxe de mediu

Mai sus sunt doar câteva exemple dintr-o listă lungă. Și nu mă leg de cuantumuri, nu am eu o perspectivă macro-economică suficient de profundă, am vorbit doar de un principiu. Conform căruia, statul, care spre deosebire de antreprenoriat e format din toți cetățenii lui, e cel care trebuie să aibă grijă de societate. Principial vorbind, cu privire la legislație tu ai un cuvânt (vot), în SRL-ul meu nu ai niciun drept. Dar SRL-ul meu e obligat să se conformeze legislației pe care tu o votezi.

Citeam prin 2009 un autor care prevedea o mare scădere a bugetelor alocate CSR-ului cauzată de criză și mă întrebam dacă nu cumva va fi invers, dacă nu cumva o situație limită cere rezolvări neconvenționale la problema promovării. Nu știu care e realitatea, dar am senzația că aud tot mai des de muntele de bine pe care îl face Petrom, sau fundația motanului cu antene, sau… sau… sau… Aud tot mai des de CSR și mai deloc de charity.

Read More

Homosexuali și suporteri

Am regăsit în presa ultimelor zile multe articole legate de legalizarea căsătoriei de tip homosexual și, în plus, e un subiect de debate permanent cu partenera-mi de hetero-cuplu. Asta nu ptr. că am avea păreri radical diferite, ci mai degrabă de amorul contrelor, cred …

Nu fac parte din categoria evlavioșilor îndrumați de scriptele biblice, nici a celor grav agasați de homosexualitate, mai precis mi se rupe. Sunt însă agasat de nebunia și show off-ul aferent subiectului și, mai ales, sunt stupefiat de fervoarea cu care o mulțime de heterosexuali (core profile: femeie, 25-35, din București) se erijează în suporteri. Ba chiar am senzatia că sunt mult mai numeroși decât homosexualii.

What’s in it for them?

De ce nu militează, de exemplu, ptr. drepturile zoofililor? De ce n-ar putea bărbatul și capra, femeia și struțul, să întemeieze o familie bazată pe dragoste, sex și înțelegere? De ce ar fi interzisă căsătoria lor, dacă ei se iubesc? Am dat exemplul ăsta ptr. că presimțeam o contră bazată pe existența câtorva specii animale parțial homosexuale. Sau de ce nu militeaza nimeni ptr. căsătoriile poligame, sau ptr. căsătoriile în grup? Mai ales că probabil numărul celor dispuși la asta ar fi semnificativ mai mare decât al celor care ar prefera homosexualitatea. De ce nu vorbește nimeni de latura biologică, procreativă a căsătoriei? De ce aș milita eu, heterosexual, ptr. drepturile unei minorități altfel f. restranse, mai ales când nu e vorba de o nevoie primară gen mâncare, apă sau dreptul la exprimare. De ce? Doar ca să fac paradă cu libertinismul meu sexual, doar ca să iau like-uri pe facebook în loc de muxe?

Nu mai zic că open mindedness-ul dispare imediat în cazul relațiilor heterosexuale cu diferență de 10+ ani și încep etichetările. Been there, felt that.

N-ar fi totuși corect să nu-mi zic părerea, așadar, din nou: MI SE RUPE. Da, mi-e perfect indiferent dacă cei doi, Costel și Georgel, vor să și-o tragă doar după ce au semnat la primărie. Dar atunci ar trebui să fim mai relaxați în a accepta și căsătoria între mătușa Marcela și nepoții Radu și Gabi. Și multe altele. Și nu, n-am nicio problemă cu preferințele în materie de sex ale nimănui, am ajuns la o maturitate tolerantă din punctul ăsta de vedere.

Am însă o problemă cu adopțiile în cupluri homosexuale și nu înteleg argumentația asta ieftină pe care am tot auzit-o la opinologii din presă, “Mai bine stă copilul într-o familie de drogați bețivi din Rădăuți care-l bat și sodomizează de la 3 ani, în loc să stea într-o familie de contese într-un castel de pe valea Loarei?” Fraților, dacă-l găsiți pe copilul ăla din Rădăuți, vă rog să-l duceți la contese, plătesc eu cheltuielile de relocare. Nu mă obosesc să dau un exemplu invers, mă întreb doar câți dintre cei care spun asta ar alege să-și dea (dacă ar fi cazul, ipotetic vorbind) copilul unui cuplu homosexual average în locul unui cuplu hetero, la fel de average?

All in all, nu trebuie ca eu să-i tolerez sau accept pe gay, ptr. mine sunt niște oameni cu care relaționez dacă am motive, la fel ca în cazul oricui. Bine, se schimbă situația dacă-s gay unguri :). All kidding aside, cred că ei ar fi înțelepți să-și accepte anormalitatea față de majoritate, față de mecanismul înmulțirii rasei și să renunțe la ideea (greșită) de a adopta, crește și, mai ales, educa un copil într-o familie homosexuală. Iar suporterilor înflăcărați orbește le doresc fie să devină gay, fie să dispară din modă partizanatul ăsta tâmpit care nu face altceva decât să nască reacții extreme din partea adversă.

Iar cu argumentul că așa s-au născut nu sunt de acord. Accept că mama supremă, natura, mai poate da greș, dar sunt convins (DA, sunt convins și NU, nu am statistici) că numărul celor cu deviații fiziologice este infim din total. Restul, cei care au ‘ieșit din dulap’ după ce aveau 2 copii, cei care aveau tulburări psihice și nesiguranțe sexuale – cazuri de psihoterapie, etc., toți restul s-au născut hetero și apoi au ales. Așa cum alții au ales să prezinte Românii au talent, să devină criminali sau, de ce nu, Andrei Duban.

Și ceva funny: scriind, mi-am amintit că pe vremea când aveam vreo 6 ani am provocat-o pe maică-mea la un joc de spânzuratoare. Și i-am dat un cuvânt pe care nu-l cunoșteam, dar îl auzeam des la fotbal la băieții mai mari. Și nu l-a ghicit, cel puțin eu așa am crezut. S-a dat bătută cam în stadiul ăsta H_MA_ĂU.

Read More

Almighty Google – profeții

Tot baletând grațios prin mlaștina comerțului online, de vreo 5 ani, am avut timp să observ câteva direcții ale pieței de advertising online și-mi permit câteva concluzii legate de evoluția viitoare a …

gog

GOG este pentru businessurile online unul dintre cei mai importanți stakeholderi, un puternic factor extern de influență, complet neinteresat, un așa zis “dormant”, mai plastic un trol adormit oarecum nepăsător la milioanele de furnici (a se citi business-uri online-based) pe care le calcă în picioare când face vreo mișcare (a se citi schimbare de strategie). Un trol care pare prietenos, dar care, dacă nu-i prevezi mișcările, poate deveni letal. Dar astea sunt deja banalități pe care le știe orice gușter din online, ce se va întâmpla în continuare într-un orizont de 3-5 ani, însă, doar almighty GOGu știe, iar eu-profet pot doar să dau cu ghiocul mai jos:

GOG cel organic: nefiind vreun expert în domeniu, mai degrabă un sictirit nevoiaș într-ale optimizării, cred că importanța acestei știinte obscure va scădea, cred că GOG își va “tuna” algoritmul suficient de mult încât să scoată în față lucruri cât mai relevante ptr. user, indiferent de magiile SEO, SEM sau SERP folosite. Și nuu, nu știu ce înseamnă acronimele astea, nu mă întrebați! Mai cred că pe viitor aceeași căutare va returna rezultate diferite de la căutător la căutător, algoritmul va fi, probabil, influențat de profilul personal, precum și de comportamentul online al fiecăruia dintre useri. Da, GOG v-a făcut deja profilul, știe ce mâncați noaptea la lumina frigiderului. Uite, de exemplu, știe despre mine (pe IP-ul de la birou) că-s femeie, între 25 și 34 ani, interesată de modă, mașini și whisky. Plausible? Sper ca pe IP-ul de acasă să ies bărbat.

Mai interesantă mi se pare zona de Adwords, advertising-ul plătit a’ lui GOGu’. Să nu fiu greșit înțeles, sunt mare fan GOG, au dezvoltat imho cel mai deștept și mai eficient instrument de marketing ever, un ajutor imens ptr. business-urile de ecommerce, un sistem care, prin aceeași profilare de care vorbeam mai sus, va deveni mai eficient grație unor instrumente noi ce vor fi lansate în curând și în Ro (i.e. remarketing for search, similar audiences și alte chestii pe care le-am aflat la ultimul prânz cu trimișii GOG pe pământ românesc).

Totusi, eu-profet presimt că în următorii 3-5 ani randamentul celor care acum se bucură de rezultatele Adwords va scădea dramatic, și asta din cauză că GOG va ținti în principal companiile mari. De unde până acum era un apanaj al SMEs, Adwords-ul va ajunge un canal principal de promovare ptr. hipermarketuri, bănci, farmaceutice, mașini și alte multe domenii care până acum îl bugetau doar ca să dea bine în mix-ul de advertising. În scurt timp vor realiza și ei că este un instrument mult mai eficient decât, să zicem, TV-ul (ca să nu zic de celelalte media…), și își vor îndrepta atenția și bugetele înspre el. Asta va duce la creșterea competiției și, implicit, la creșterea bid-urilor și la scăderea ROI-ului per campanie.

Dar nu asta-i problema.

Beleaua e că acești spenderi cu bugete mari sunt obișnuiți cu un alt tipar de justificare a costurilor de promovare, balanța lor are pe un taler euro, dar pe celălalt are orice altceva în afară de euro, adică GRP, share, tiraj, audiență, afișări, etc. Ei bine, aici e problema și tocmai asta e paradigma care nu se va schimba. Vor investi în Adwords, nu-și vor măsura rezultatele așa cum o fac SRL-iștii mici și medii, vor măsura doar reach-ul campaniei, îl vor compara cu celelalte investiții în promovare și vor constata că e de ‘jpe ori mai bun apoi vor zice că l-au prins pe D-zeu de-un picior. Și, din păcate, pe bună dreptate. În consecință vor crește bid-urile și bugetele investite și vor lua o felie mare din tort, rămânând ptr. cei piperniciți să folosească eventual doar tool-urile de re-marketing, adică să-și promoveze marfa către proprii clienți. Vestea bună (glumesc) e că vor există business-uri care vor suferi chiar mai mult decât ecommerce-ul, mă refer la publisherii online care deocamdată încă visează cu 2-3 euro per CPM. Forget it guys!

Cu speranța că mă înșel, tot mă bântuie întrebarea: “Bon, și-atunci ce-i de făcut?”

Read More