Blogul meu (me.log) face azi o luna, 57 de posturi, vreo 50 de comentarii si 1209 vizitatori. Nu-l sarbatoresc sa nu si-o ia in cap!
me
Blog’em out
Am ajuns intr-un impas. Citesc o mie de bloguri pe zi si deja incepe sa ma dispere repetitia informatiei. De fapt, mai mult incepe sa ma enerveze faptul ca marea majoritate a blogger-ilor nu produc continut, nu emit pareri personale, nu fac altceva decat sa plimbe informatia dintr-un blog in altul si uita cu totul semnificatia initiala a blogului. Mai nou, fiecare pusti care Nu-i nici o frectie sa-ti faci un blog pe wordpress, blogger sau yahoo si chiar mai putin sa stai pe net toata ziua, sa zappezi prin o mie de siteuri, sa alegi de acolo 5 kestii pe care sa le pui pe blogul tau. Si gata, acum esti ditai blogger-ul! Nu conteaza ca ai bifat maxim cinci carti in viata, ca nu esti sigur daca te-o adus barza sau te-o facut taica-tu cu imprimanta Lexus, important ii ca esti ambidextru si-ti iese “copipeistul” in viteza, ca la nimeni altul. Si asa ajungi mare, mare blogger …de fapt mare bl0gger (ca de exemplu asta).
Si uite cum, conform trafic.ro, o ieftineala de genul asta poate sa adune intr-o luna mai multi vizitatori/cititori decat marea majoritate a revistelor glossy din tara, fara sa livreze altceva decat furt de continut. Nu ma deranjeaza ca si-au facut blog, nu ma deranjeaza ca scriu, nici macar nu ma deranjeaza ca fura / copiaza continutul – mai bine decat s-o frece altfel -, ma deranjeaza ca-i citeste lumea! Ma deranjeaza tabloidizarea blogurilor si mai ales faptul ca si-au pierdut acel “touch” personal in lupta pentru trafic.
Si daca tot am fost negativ -si n-a fost greu- iata si niste bloguri pe care le citesc cu interes & placere si pe care vi le recomand: manafu – new media stuff, zoso – ca integrator cu pareri, curvette – o fictiune, gen “belle de nuit” (parerea mea) f. bine scrisa, pitici gratis– f.f.foarte haios.
Renew .me
Toata viata am simtit o permanenta nevoie de schimbare si asta e o boala grava. De obicei ma vindec cu paliative de genul educatie, sapte ani de-acasa, gura lumii sau temeri personale, dar toate-s leacuri de moment.
Toti sufera de asta sau sunt singurul? Imi vine sa-mi schimb radical sistemul de valori, o data la cativa ani. Si, desi ma asteptam ca intervalul sa creasca cu varsta, din contra scade. Imi vine sa traiesc altundeva …bine nu mai zic ca-mi vine sa fiu altcineva ca asta e imposibil, dar imi vine sa-mi doresc altceva. O fi doar o abordare masculina tipic infidela a vietii sau e un alt demon din capul meu? (Stay tuned … the answer will come in twenty years)
Imi vine sa plec vreo cativa ani pe unde o vrea norocul, sa port numai tricouri uni de cinci euro, sa beau numai sampanie si sa-mi las barba. Sa nu ma sune nimeni, sa ascult opera, sa pescuiesc zilnic si sa nu ma mai deranjeze daca pierd.
Si o piesa in ton Changes – YES, cu versuri aici, o formatie care m-a insotit in schimbarile din ultimii cinspe ani si pe care am bifat-o -in martie is noua ani de atunci- inainte de a se destrama (mai am si biletele pe undeva, cred, sper).
Speechless
M-am simtit vinovat ca n-am mai postat nimic, vinovatie accentuata si de cativa “?!?” de la prieteni, apoi m-am relaxat si am avut un sentiment de confort dandu-mi seama ca blogul meu personal reflecta propria-mi stare de spirit, iar faptul ca nu scriu spune de fapt ceva. Si blogul a inceput sa-mi redevina simpatic.
Am avut o saptamana seaca, animata doar la visarea altei emisfere. O saptamana in care mi-a iesit jumatate din ce mi-am propus, mai putin sambata cand mi-a iesit de minune o astfel de zi, o saptamana in care m-am intalnit cu multi oameni, in care mi-am dat seama cat e de facil sa manipulezi si cat de manipulabil am fost. O saptamana obisnuit mediocra.
Ai em bec!
Mi-am dezamagit cei 40 de cititori ne mai scriind nimic in ultimele zile :).
Pentru ca am fost acasa, am chefuit cu prietenii, am jucat fotbal cu tiganii, am dormit in patul meu si am parcat pe locul meu de parcare. Si m-am distrat de bunica-mea (elvis pt. apropiati) careia, slava domnului, i-a confirmat doctorita ca n-are citez “cacaracta” la ochi asa ca asteapta criza sa moara de foame ca de moarte naturala n-are noroc … umor negru la 85 de ani :))
Go Valentine go!
You’re just a marketing tool!
Oda nevertebratului
Mi-e asa o scarba de nevertebrate ca doar gandul la ele imi face pielea de gaina. De serpi nu, in schimb de nevertebratele al caror cuib e Bucurestiul, foarte.
Am avut marea placere si ulterior imensa greatza de a intalni in acest minunat oras o suita de astfel de indivizi, mari eruditi, snobi si cosmopoliti doar atat cat ii lasa eticheta, disperati dupa recunoasterea universala a propriului brand. Oameni care-si lipesc ventuzele de cururile la moda si stau agatati acolo sperand ca le cade si lor ceva, ceva cu care sa-si hraneasca neostoita foame de preamarire. Nu zic, am intalnit si o multime de oameni absolut minunati, dar aici ma refer la specimenele de a caror existenta, eu in puerila-mi credinta, ma indoiam.
E o specie pe care-am remarcat-o prima data intr-una din multinationalele in care am lucrat, ultima de altfel si pe care am cunoscut-o indeaproape in ultimii ani. E colegul, partenerul de afaceri ala savuros cu care ai baut si ti-a ridicat mingea la plasa de cate ori ai vrut, ca sa te simti tu bine, e ala care si-a lipit ventuzele de curul tau desenandu-ti inimioare cu limba in semn de apreciere. Si tu ca bou’ ai luat-o ca atare nu ti-ai dat seama ca era doar expresia dexteritatii greu castigate.
Si am mai observat ca domeniul in care se simt cel mai bine e mass-media. Cred ca mixul de notorietate, posesia de informatie, accesul facil la oameni importanti si glamul in care e invaluita presa, face din ea o cloaca in care scursurile nevertebrate se simt ca-n rai. Un om normal si nevirusat la cap nu-si poate imagina cata perfidie, cata dusmanie si cat egoism se poate ascunde intr-un astfel de mediu. Fiecare prezumptie de nevinovatie de la care am plecat s-a dovedit gresita, absolut fiecare “nu pot sa cred ca-i chiar asa” a fost urmat doar de rusinea propriei naivitati.
Din pacate nu poti sa-i recunosti din prima, ulterior iti dai seama ca prototipul e: adult, in sensul de lipsit de bucuria tineretii, inhibat de nerealizarile lui financiare si personale, comparandu-se tot timpul “big guys” – cei in compania carora se invarte, in cautare permanenta de un role model sau disperat cand e lasat fara, avand multe opinii, nici una personala si arareori dispus la contradictii. Si ca tot am twitter-ul deschis e ca unul care-i urmareste pe toti dar n-are nici un follower…
N-ai ce le face, e bine sa stai departe si desi iti vine sa-i dai de pamant e inutil, nu patesc nimic, nici macar nu fac poc!, fac plici! de ti se taie pofta de viata cand auzi…
Sa mall io…
… daca mai merg la mall. Am fost si ieri si alaltaieri, dar o iau invers cronologic, ieri cautam o spalatorie auto nonstop si am gasit-o in cealalta parte a orasului, langa plazza. Si, deh, masina mare cu personalitate, mutant organism viu cu blana alba ce creste pe interior, timp estimat de epilare si spalare >1-1,5 ore, drept pentru care am socotit nimerit sa-mi omall timpul in plazza. Normal doar, atata vreme cat inca ‘jde milioane de mall-itori de rand socotisera asijderea. Eu, relaxat si la minte si la port (car washing mood & outfit gen), intru pe-o intrare pe care numai eu o descoperisem si ma trezesc intr-o lume de posedati. Parca eram fericitul si prea-miratul castigator al primei teleportari umane in constelatia mallus, noroc ca nici unul din zombie aia ce-si traiau traiul acolo n-avea treaba cu mine, altfel nu stiu ce explicatie le dadeam. Cred ca nici nu ma vedeau.
Aici am dat un enter ca nu-s pregatit sa am asa paragrafe (sau paragrafuri cum ar zice vanghelie) lungi pe blog. Continui totusi despre mallus … deci aia, zombie, aratau oarecum la fel ca noi numai ca erau mai “bine” imbracati, in sensul ca erau mai glamourosi si se deplasau toti foarte repede intr-o formatie extrem de ciudata, erau doi cate doi si de obicei cel pe care l-as fi indicat ca el era un metru in spate si era tractat de cea care sigur era o ea. Sau poate o impingea potentialul el! N-am inteles de unde atata stamina la acele ele si cum de nu se ciocneau zombie-cuplurile intre ele, only good Robert Brown might know! Am mai fost asa bulversat … tineti-va bine … ‘decat’ cand am coborat dintr-un autobuz zburator in Lukla. Daca eram la noi intr-un magazin as fi zis ca zombie-s la cumparaturi, dar n-aveau pungi, plase cum se zice acolo de unde mi-s, deloc, poate comertul la ei ii virtual, ce stiu eu. No, zombie astia se ingramadeau toti sa urce pe scari si bineinteles ca n-am avut de ales si m-a luat zombievalul si m-am trezit la ultimul etaj (sau asa-mi parea mie). Oricum alta varianta n-aveam pt. ca intre timp ma convinsesem ca nici nu ma aud, intrasem intr-un magazin si l-am intrebat pe un zombie care parea la el acasa ceva, dar nu ma auzea. Oricum mai bine decat sa-mi zica < ‘r u talking about me mama?!?>, in engleza cred, ca sigur n-au introdus romana in sistemul lor de invatamant.
Bun, dupa ce m-am trezit la ultimul etaj, fluxul de zombie ma impingea intr-o miscare circulara infinita din care uneori cate un zombiecuplu se rupea si intra intr-un local, lucru pe care dupa o miscare continua de 720 grade pamantesti l-am facut si eu. Am ales cel mai pamantean local din zona (Steak House), pt. ca acolo nu erau decat 4 zombie la o masa departe. Am avut noroc, intr-un final un chelner care, cred ca ori era un zombie paranormal, ori era un metis din mama romanca si tata zombie a venit si mi-a luat comanda. N-am indraznit nici sa ridic din sprancene, daramite sa zic ceva, cand dupa ce mi-a luat comanda, mi-a adus direct nota, dupa care mi-a adus o limonada dulce cum beau zombie, adica o parte zahar si o parte apa si apoi o salata caprese cu branza de oaie cosmica merinos de mallus cu gust de carne. Nici nu stiu cati bani am lasat, dar oricum nu e relevant ca nu stiu care era paritatea.
Drumul spre iesire a fost usor, ma simteam Flash Gordon (ref. idolul SF al copilariei mele, din singurul film SF pe care-l vazusem si care se chema sugestiv Flash Gordon) cand scapa prin metoda fugii intergalactice de zombie. Cert e ca am ajuns teafar la spalatorie, convins ca aia prietenii, pamantenii mei terminasera operatia dar surpraiz trecusera … ‘decat’ 45 de minute.
Oricum m-am bucurat ca nu m-am intors in timp cu o mie de ani in urma sau mai rau in ’87 cand profu de mate mi-a dat un 1 … nu mai asteptati zeroul … in a doua zi de scoala, de clasa a 9-a, de liceu, si-a facut din matematica “febletea” mea, a doua dupa britney spears.
Experienta de alaltaieri mai incolo, daca mai am kef.
Idiotop 10
Se egzista in lumea asta larga niste melodii care trec prin urechile mele, ocolesc tot ce-i organ de (bun)simt si ajung direct in stomac ca sa-mi provoaca greata. Poate daca le batjocoresc aici ma lasa draq in pace…
Deci top 10 cele mai idioate, cretine si iar idioate piese de “muzica usoara si stomac greu” … enjoy digest:
10. Girls Just Want To Have Fun – Cyndi Lauper
9. I’m too sexy – Right Said Fred
8. Sailing – Rod Steward
7. My heart will go on – Celin Dion
6. Who let the dogs out – Baha Man
5. Obladi Oblada – Beatles
4. Macarena – Los del Rio
3. Los Lobos – La Bamba
2. Cotton eye Joe – Rednex
Si marele castigator, el diablo caliente, el ciupacabra mondial:
Nu m-am dedat la romanesti ca astea 10 nu prindeau nici Idiotop50.
Povestea optului
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la cifra opt ma apuca pandaliile. Deci, nu suport cifra 8! Nu-mi place ca intr-a doua mi-am stricat linia de zece cu un opt la muzica si am luat premiul opt, pardon doi, din cauza asta, nu-mi place ora 8 am, etajul opt, anul 2008, dupa opt ani, luna a opta, nu-mi place nimic legat de opt.
Nu-mi place cum arata, e ingamfat de simetrica, e un zero de fapt, un zero la care i-ai sucit gatul de nervi ca nu-i nimic de capul lui!
Si cel mai tare ma enerveaza ca nu mai stiu s-o scriu. Nu stiu cum fac, dar pornesc scrierea dintr-un punct si pixul o ia intotdeauna aiurea si iese un opt scalambaiat si total lipsit de demnitate, unde esti tu tovarasa invatatoare Dragoste. Asa o chema, sau asa o chema barbatu :))
Si-acum ii tarziu, ii opt si I hate eight I love aftereight!
Our highnesses
Ma pregateam sa postez niste poze cu munte si-am gasit o poza in care apar toate prea-naltimile noastre.
De la stanga la dreapta, always smoking Everest – 8.848 m, sister Lhotse – 8.516 m, mother Ama Dablam – 6.812 m si moi 1,8m.
70 de intalniri pe me.log
Acum ma uitam pe google analytics si am vazut ca ieri m-au citit 70 de persoane diferite (unique visitors). Interesant si lasand deoparte mirarea ca au ajuns pe me.log, ma intrebam de cate ori am vorbit intr-o zi cu 70 de pers. diferite?
O zi pe care mi-o doresc
Mi-e dor de o zi in care sa fac nimic. Da, nu de una in care sa nu fac nimic, ca nu-s genul. O zi in care sa ma trezesc relativ repede, asa cam pe la 9.30, sa mai stau in pat putin si apoi sa incep sa fac nimic. Stiti senzatia aia cand te-ai apuca de ceva, da’ … parca n-ai chef, te-apuci sa-ti strangi jeansii din casa sa-i vari in dulap, dar cand ajungi langa pat vezi o revista si te-ntinzi, ca deh te-ai obosit ridicandu-te, citesti juma de pagina si parca auzi ceva interesant la tv.
Te duci in camera “din fata” incepi sa te uiti la acel ceva interesant si dupa cinspe’ minute iti dai seama ca doar ai tocit butoanele de la telecomanda si-ti pare rau ca n-ai avut una si pt. mana stanga. Te ridici, te intinzi pe jumatate, de doua ori sa iasa una intreaga si pornesti cu jeansi-n mana spre dulap, dar cand sa ajungi te loveste o foame insuportabila asa ca, pui blugii pe masa din bucatarie si intri in frigider tot pe jumatate, cea de sus in cazul in care ai combina frigorifica asa ca mine.
Aici in frigider stai indecis pana te loveste gerul freonic si apoi cu mana stanga, ca dreapta tine usa, iei o maslina, o branza de care ai, o felie de sunca, inc-o maslina, branza si inca o maslina si apoi cu gura plina si look de Frankenstein te uiti disperat dupa o felie de paine, oridecand ar fi ea. Daca o gasesti, mai stai putin prin bucatarie, dar oricum ti-o fi fost norocul, efortul facut cere putina odihna asa ca, cu blugii pe umar, o iei molfaind spre tv, unde odata ajuns, mie unuia mi se face foame din nou … da’ ma opresc aici ca ati inteles sper ce vroiam sa zic.
Ei bine de o zi din asta am chef, sa fac toata ziua ceva, la finalul zilei sa fiu obosit dar fericit ca nu se vede nimic.
? Oare cum zici in inglish sa faci nimic?
Restaurant Horoscop
Nu stiu de unde vine numele, dar pare ca toata lumea stie un e, adica in Piata Unirii pe la inceputul lui Cantemir. Acum vreo doua saptamani m-a lovit brusc foamea, atat de brusc incat singurul lucru pe care-am mai reusit sa-l fac a fost sa-mi rotesc capul cu o miscare de bufnita pana am dat de primul loc care avea legatura cu mancarea. Bine, recunosc ca am clipit in dreptul KFC-ului. Asta am vazut in fata ochilor
adica restaurantul Horoscop, nimic spectaculos afara, nimic spectaculos inauntru. M-a frapat faptul ca, intr-o sambata la ora 12, abia am gasit o masa libera, desi nu e mic deloc si in plus mi-a placut la nebunie interiorul. M-am simtit ca intr-un local din Italia, ca in Roma pe o straduta laturalnica, fara glam-ul de la Doina sau fitzele de la Uptown, mancarea, bucatarie italiana plus ceva specialitati romanesti, ok spre foarte, atmosfera discreta – nu city grill – iar chelnerii parca-s importati de pe Via del Corso, spilcuiti, preocupati, amabili dar nu umili, cu putina tenta de superioritate genul “I’ve seen it all”.
Am “servit” cum ar zice “elegantii” pe care i-am intalnit acum ceva vreme prin Rhodos, am mancat deci un carpaccio al vitello de la “sua madre” adica fooooarte bun si niste pene quatro formagi la fel de bune. Pacat ca nu aveau vin la pahar. Cu bacsis si un ristretto de clasa inclus, cam 15 euro, asta pt. ca ma simteam departe…
Guerrilla anti-Guerrilla fm
Vreau nu vreau, vreau, dar nu pot sa ma dezic de radio guerrilla. Am incercat o multime de alte radiouri, pe frecventele lui kiss fm sau 21 simt cum isi fac seppuku neuoronii-n capul meu ca sa ma duca-n target, europa fm da un mix idiot de oldies cu muzica tanara si nefe ricita, se joaca cu starea mea de spirit de parc-ar vrea sa-mi spele creierul (noroc c-au prins-o pe maica-mea si acum o invata cine-i animal x si cum se gateste el), adult contemporary my ass! Vibe, deea, … gen degeaba ascult ca dupa 2 minute nu mai aud nimic iar magic, gold is de ascultat in bucatarie nu in masina. Pe city am rezistat, 2 zile.
Intorcandu-ma la guerrilla mi-am dat seama de ce m-a prins, … pe langa faptul ca are in playlist muzica indie si britpop sau ca heavy rotation-ul nu-i chiar asa heavy, pe langa dj-ii f. buni (a inceput sa-mi placa asta tare de cap, Vidia, desi la inceput m-a enervat ca facea prea des uz de inglish), … m-a prins ziceam pt. ca difuzeaza niste piese rupte din playlist, rupte din soare si care n-au nici o legatura cu contextul. Nu oldies, nu remake-uri, piese pe care eu le ascultam acum 5-10-15 chiar 20 de ani si ma credeam smecher si privilegiat, chiar si atunci. Nu stiu cum se face dar mut pe Guerrilla si hop! Asia – Heat of the moment sau Supertramp – The logical song, wtf astia se joaca cu subconstientul meu?!? Incearca sa-mi trimita mesaje subliminale? Sau or fi toti niste bantuiti de amintiri la varsta a doua, ca mine?
Unda verde divina
Sambata am facut din Pta. Charles de Gaulle pana in Pta Constitutiei aprox. 5 min si am prins toate cele o mie de semafoare pe verde. … trebuia sa fi luat un bilet la loto.
Email dependent
Clar, sunt dependent de o multime de lucruri si daca ar fi sa fac o lista instant imi vin in minte laptop, internet (vodafone, wireless & utp), sport, bere, ipod, coldplay, jeans & curele (peste 20 din fiecare) dar in plus am realizat ca sunt dependent de email.
Dependenta asta a inceput acum vreo 8 ani, cand imi citeam mailurile prin WAP, de pe un Nokia 6210, telefonul pe care de altfel l-am folosit cel mai mult, peste doi ani. Desi sa citesti un email pe WAP-ul de la Cosmorom, era mai dificil decat sa termini un Snake pe acelasi telefon, ajunsesem la performanta de a ma loga la clientul de email fara sa ma uit la telefon 😛 . Ulterior dependenta a crescut cand mi-am luat Communicator-ul (Nokia 9300), super telefon cu ecran mare, color, browser de emailuri, ce mai … lux. Urmatoarea directie a fost spre cresterea vitezei la 3G pe un Nokia N95 (f. slab terminalul), l-am tinut vreo 4 luni dupa care am trecut intr-o alta dimensiune, cea a lui IPhone.
Ecran MAAARE, browser friendly si super intuitiv, charm specific Apple, n-ai cum sa-i rezisti. Parca eram Fantozzi in episodul in care el si vecinii lui descopera telecomanda si erau obsedati de zapping de nu mai apucau sa vada nimic la TV.
Primesc zilnic peste 100 de mailuri asa ca mai tot timpul IPhone-ul meu vibreaza ca apucatu. La semafor, la frizer, la dentist, in meeting sau in varf de munte, eu citesc constant email-urile, de parca lumea, pamantul ar sta in loc daca n-as face-o. E obligatia mea. Cineva trebuia sa se sacrifice!
Am parasit postul asta de vreo zece ori sa-mi citesc mailul, is dus cu capul, pe bune! Trebuie sa mai reduc din dependentele astea si n-am de gand sa reduc berea si nici curelele. Stiu, pamantul se va invarti mai incet, asta e, eu ma gandesc sa imi citesc mailul doar la birou. Ma mai gandesc.
Si ma autopropun President & Founder of AEDA (anonymous email dependent association), are cineva dependenta mai mare?
Later update: in loc sa-mi schimb IPhone-ul cu un Nokia 1100 mi-am luat un Blackberry Storm , care-mi creste uzura blugilor dupa cat de des si tare vibreaza. Da, il tin in buzunar, imi permit ca am multi jeansi.